de: gstefanov

gstefanov — Tue, 13 Nov 2007 13:51:05 +0000

@cosmin: imi cer scuze, dar nu reusesc sa vad legatura dintre ceea ce scrii si textul meu; este vreun lucru, dintre cele scrise mai sus, care ti se pare neclar? e vreo afirmatie care ti se pare incorecta sau la care ai vreo obiectie?

sper sa nu te superi, dar incerc sa ma concentrez asupra textului pe care il scriu; iar aici nu e vorba de Wittgenstein, ci de Kant; si nu mi-am propus sa intru in detaliu nici cu ideile lui Kant, ci doar sa amintesc niste lucruri care mi s-au parut importante pentru intelegerea lui Wittgenstein;

in orice caz, nu e vorba aici nici de distinctia fapte vs. valori, fiindca intrebarile despre suflet, Dumnezeu, natura eului s.a. nu tin de valori, ci doar de niste “fapte” care nu fac parte, in sensul lui Kant, din lumea fenomenelor.

de: cosmin vaduva

cosmin vaduva — Wed, 07 Nov 2007 03:37:50 +0000

As vrea sa fac nisteprecizari legate de ultimul paragraf. Mi se pare ca seamana cu ce spune si Wittgenstein depre chestiunea valorilor. Daca la Kant e vorba de faptul ca toate intrebarile privind valorile, Dumnezeu etc se situeaza dincolo de limitele cunoasterii omenesti Wittgenstein crede ca despre valori nu se poate vorbi cu sens, sunt dincolo de limbaj. De ce? Pentru ca valorile nu intra in ‘ceasca’ despre care vorbeste in Conferinta despre etica. Acolo Wittgenstein spune ca oricate galoane ai incerca sa pui intr-o cesca in ea nu intra decat ceea ce poate intra intr-o ceasca. Dincolo de metafora, cred ca a vrut sa spuna ca oricat te-ai stradui sa pui in ceasca ( limbaj), oricate galoane cu apa, ( adica valori) nu o sa reusesti pentru ca ceasca este de asa natura incat ea poate primi numai o anumite cantitate de apa ( adica limbajul, prin natura lui, poate sta numai si numai pentru fapte). Acum: ce sunt faptele? Si cum le deosebim de valori? Eu am inteles ca pentru Wittgenstein ideea de contingenta este intrinsesc legata de conceptul de fapt. Nu pot exista fapte necesare! Prin urmare, daca ceva, nu stim daca e fapt sau valoare inca, trece ‘testul’ contingentei spunem ca este un fapt si cand nu il trece este o valoare. Astfel, sunt anumite experiente, de genul celor mentionate in Conferinta despre etica, a caror structura nu le permite sa treaca testul ‘contingentei’. ( a te simti in absoluta siguranta, a fi uimit de existenta lumii etc).
Ese, cred, o maniera ’slaba’ de a da seama despre valoare. Tot ce spune Wittgenstein despre valori este ca ele NU sunt fapte, ca valorile nu sunt ceva de genul unei calitati, proprietati ale faptelor asa cum zapada are proprietata de a fi alba. Ele sunt in afara faptelor, si, pentru ontologia Tractatusului, a lumii. Aceasta problema, foarte clar expusa de Wittgenstein in propozitia 6.41 din Tractatus, pare sa starneasca reactia critica a unor filosofi ( Mircea Dumitru si Paul Johnston, de pilda). Eu am inteles ca ei nu pot fi de acord cu un fel de ‘pesimism’ wittgensteinian, pe linia lui Hume: ca interzicand atat de net legatura dintre fapte si valori exista riscul de a cadea intr-un fel de irationalism. Nu sunt de acord cu obiectia. De ce actiunile noastre nu ar putea fi rationale intr-un alt sens, sa aiba o alta rationalitatea decat ce oferita de sustinerea factuala valorilor? De ce ar trebui sa cred ca nu ma mai pot orienta, ca deciziile mele bazate pe credinta in valori care in mod fundamental nu pot fi intemeiate pe fapte nu sunt ‘intemeiate’, sau greu de luat?? Presupozitia acestor critici imi pare a fi aceasta: intrucat ontologia Tractasului spune ca lumea este totalitatea faptelor, ceea ce inseamna ca lumea este prin esenta contingenta, Wittgenstein este obligat sa arunce valorile si, dat fiind dualismul radical dintre fapte si valori, intemeierea lor IN AFARA lumii. Si, intr-adevar, cum e posibil sa nu poti intemeia valorile pe ceva care este in lume?
Aici am o problema cu formularea apararii dualismului dintre fapte si valori. Pentru ca nu stiu in ce masura as putea vorbi de o ‘ontologie’ a valorilor in sens wittgensteinian. Tu ce crezi? Pentru ca, desi lumea este constituita din totalitatea faptelor, Wittgenstein ‘vorbeste’ ( sic!) si despre valori, Tractatusul insusi este o asemenea vorbire. E clar, deci, ca ele ‘exista’ ( desigur, in cu totul alt fel decat cel in care exista faptele). Aici, mai cu seama, ti-as fi recunoscator daca ai putea sa imi dai sugestii, clarificari etc.

Comentarii pentru: Interesul filosofic pentru limbaj

de: gstefanov

de: cosmin vaduva