Textul lucrării Tractatus logico-philosophicus poate fi înţeles poate mai bine dacă este văzut ca un hypertext. Propoziţiile cu acelaşi rang al numărului de ordine, din acest punct de vedere, sunt pe acelaşi plan, în timp ce propoziţiile cu un rang mai mic al numărului de ordine detaliază afirmaţiile făcute în cadrul propoziţiilor cu un rang mai mare al numărului de ordine, aflându-se pe un plan subiacent. Detalierile pot consta în observaţii, lămuriri suplimentare sau chiar argumente. Relaţia dintre propoziţiile subordonate şi propoziţiile supraordonate nu este de un singur tip, dar ea poate fi înţeleasă mai bine având în vedere relaţia dintre paginile unui site de pe Internet.
Wittgenstein încearcă să prezinte în Tractatus un tablou – tabloul relaţiei dintre limbaj şi realitate. Pentru a alcătui acest tablou, va pune în corespondenţă mai multe tipuri de elemente ale limbajului cu tipuri de elemente ale realităţii şi va încerca, de asemenea, să ofere schema generală a acestei corespondenţe.
Într-o formă simplificată, am putea prezenta acest tablou în felul următor:
Ţinând cont de afirmaţiile făcute explicit de către Wittgenstein în text, o variantă în care ar putea fi sintetizate tezele principale ale viziunii din Tractatus cu privire la relaţia limbaj-realitate este următoarea:
(1a) Limbajul este totalitatea propoziţiilor[1].
(1b) Lumea este totalitatea faptelor[2].
(2a) Propoziţiile sunt concatenări de nume[3].
(2b) Faptele sunt concatenări de obiecte[4].
(3) Numele în cadrul propoziţiilor stau pentru obiecte în cadrul faptelor[5].
(4) Propoziţiile elementare descriu stări de lucruri atomare, având în comun aceeaşi structură logică[6].
(5) Propoziţiile complexe descriu în mod indirect pentru stări de lucruri, prin intermediul propoziţiilor elementare ale căror funcţii de adevăr sunt[7].
(6) Limbajul oglindeşte lumea[8] (ambele au aceeaşi esenţă – forma logică generală a propoziţiei[9] -, aceleaşi limite[10], şi aceeaşi structură logică[11]).
Gândul principal al lui Wittgenstein a fost, probabil, următorul. Odată ce este scoasă în evidenţă relaţia de oglindire dintre limbaj şi realitate, aratând care este forma logică generală a propoziţiei, sunt scoase în evidenţă şi limitele limbajului. Ceea ce poate fi arătat în acest fel este că orice „propoziţii filosofice”, precum şi toate propoziţiile prin care se încearcă să se spună ceva despre valori şi nu despre fapte , cad în afara limitelor limbajului omenesc.
Cu alte cuvinte, eşecul nostru de a găsi răspunsuri la întrebări care ni se par profunde (cele care privesc chestiuni filosofice sau problemele valorilor) nu se datorează lipsei noastre de ingeniozitate, ci limitelor limbajului nostru. Ca atare, toate încercările de a soluţiona asemenea probleme, oricât de mari ar fi eforturile intelectuale de pe parcursul lor, nu vor produce nici un rezultat şi trebuie să fie abandonate[12].
Înainte să ne raportăm la acest gând poate ar fi mai bine, totuşi să înţelegem câteva dintre conceptele mai importante utilizate de Wittgenstein în Tractatus. Să ne uităm mai întâi, în acest sens, la conceptul de „obiect”.
Note:
[1] T 4.001
[2] T 1.1
[3] T 4.22 în conjuncţie cu T 4.221
[4] T 2.01 şi T 2.03, în conjuncţie cu T 2
[5] T 3.203. T 3.21, T 3.22, T 4.0311; vezi şi T 2.011, T 3.3
[6] T 4.021, T 4.023c, T 4.04, T 4.03b-d în conjuncţie cu T 2.201
[7] T 4.25 şi T 4.26, în conjuncţie cu T 5, T 5.3, cf. T 4.022b; vezi şi T 3.24
[8] T 6.362(i), cf. T 4.01, T 4.05 şi T 4.06, în conjuncţie cu T 4.001; vezi şi T 4.26.
[9] T 5.471 şi T 5.4711, în conjuncţie cu T 4.001
[10] T 5.6, T 5.62c
[11] T 4.023 şi T 6.124
[12] Acesta este felul în care este de obicei înţeleasă afirmaţia de la T 7.
decembrie 3, 2007 la 2:18 pm |
Draga domnule Stefanov,
am citit citeva pasaje din textele afisate pe acest (interesant) blog, care contine o work in progress remarcabila. O fraza mi-a stirnit insa nedumeriri:
O citez mai jos:
“Gândul principal al lui Wittgenstein a fost, probabil, următorul. Odată ce este scoasă în evidenţă relaţia de oglindire dintre limbaj şi realitate, aratând care este forma logică generală a propoziţiei, sunt scoase în evidenţă şi limitele limbajului. Ceea ce poate fi arătat în acest fel este că orice „propoziţii filosofice”, precum şi toate propoziţiile prin care se încearcă să se spună ceva despre valori şi nu despre fapte , cad în afara limitelor limbajului omenesc.”
Tocmai sfirsitul frazei ma nelamureste, fiindca, daca inteleg eu cum se cuvine, orice vorbire a omului despre valori devine imposibila, din moment ce cade “in afara limitelor limbajului omenesc”. Afirmatia aceasta cred ca trece cu vedere tocmai distinctia celebra din Tractutus, intre a spune si a a arata. Se poate foarte bine vorbi despre valori (despre domeniul etic, problemele vietii etc.) numai ca atunci limba, in conceptia lui Wittgenstein, nu mai “spune” ceva, ci “arata”. Chiar propozitiile Tractatus-ului au un astfel de statut, ele “arata”, si de aceea W. le numeste la sfirsit “unsinnig”.
Cred ca formularea de la sfirsitul frazei citate (”limitele limbajului omenesc”) este exagerata. As fi curios sa stiu daca socotiti la fel sau daca o puteti sustine in vreun fel.
Cu salutari din Viena
C. Cioaba
decembrie 5, 2007 la 12:19 pm |
Draga domnule Cioaba,
Formularea reia ideile lui W din Cuvantul inainte la Tractatus. Eu le-am exprimat intr-o forma care mi se parea mie mai inteligibila, dar el nu pare sa spuna altceva acolo. Despre valori, crede el, nu se poate vorbi.
Wittgenstein crede ca semnificatia cea mai importanta a cartii lui este una etica, dar in sensul asta negativ. In afara de Tractatus, se mai pot arata valorile in limbaj? Dupa el, valorile se arata in opere de arta (un roman, de pilda, ne poate arata ceva despre valori, fara sa contina teze filosofice). Acesta e si motivul pentru care el pretuia arta mult mai mult decat realizarile stiintifice ale epocii lui.
Cred ca atunci cand el vorbeste despre “a trasa o granita limbajului” nu are in vedere limbajul ca vocabular si reguli gramaticale (in sensul acesta si diferitele teze filosofice despre bine, frumos, adevar s.a.m.d. ar face parte din limbaj), ci limbajul ca suma de afirmatii care au inteles cognitiv (sau propozitii care joaca un rol in cunoasterea omeneasca). Aici seamana cu empiristii logici, doar ca pentru el ceea ce e important se afla in afara granitei, nu in interior.
In ce priveste propozitiile Tractatus-ului, Wittgenstein ar spune, probabil, ca si ele sunt in afara limbajului. Tractatus-ul este, in sensul acesta un tablou al relatiei dintre limbaj si realitate, pictat cu instrumentele logicii matematice.
Numai bine va doresc,
G. Stefanov
decembrie 5, 2007 la 2:03 pm |
Domnule Stefanov,
multumesc pentru raspuns. M-am lamurit intrucitva si nu pot sa spun ca nu am admirat putin formularea din ultima fraza, referitoare la statutul propozitiilor din Tractatus si la Tractatus-ul ca atare.
Despre ce inseamna “cunoastere omeneasca”, “inteles cognitiv”, sigur ca e de discutat la nesfirsit. Insa mi se pare cam greu sa cred ca, in viziunea lui Wittgenstein, chiar cel de tinerete, rol de cunoastere au numai propozitiile “cu sens”. Interpretarea pozitivista care a s-a placat imediat peste Tractatus cred ca a obturat de la bun inceput (si inca mai obtureaza) ceva esential din intentiile autorului scrierii.
Ca sa nu va tin mult si inutil din treaba, trebuie sa va spun ca astfel de deformari enorme sint posibile oricind si oriunde, cu efecte neasteptat de durabile. Asa cum peste Wittgenstein s-a repezit de indata pozitivismul logic al cercului de la Viena (facind astfel mai greu de perceput traiectoria lui ulterioara, inclusiv ineditul filosofiei lui tirzii), asa s-a repezit si existentialismul francez peste Heidegger, facindu-i cel mai mare deserviciu cu putinta.
Va multumesc inca o data pentru raspuns si va doresc spor la lucru !
Cu salutari,
C. Cioaba
decembrie 18, 2007 la 11:36 am |
Domnule Cioaba,
Imi cer scuze ca raspund cu intarziere. Nu toti membrii Cercului de la Viena au avut o atitudine favorabila Tractatus-ului. Heidegger credea ca Wittgenstein este un “pozitivist cras”, in timp ce Carnap, uitandu-se in Tractatus, a exclamat “asta e metafizica!” (”metafizica” fiind folosit intr-un sens negativ, bineinteles)
Cu siguranta ca in a doua perioada a vietii Wittgenstein ar fi spus ca filosofii care vad in cunoastere doar ceea ce seamana cu cunoasterea stiintifica se concentreaza doar asupra unei folosiri a cuvantului “cunoastere” si ignora alte folosiri ale cuvantului (cum ar fi, de pilda, cea a credinciosului care spune ca l-a cunoscut pe Dumnezeu).
Va doresc si eu spor la lucru si sarbatori fericite!
G. Stefanov
ianuarie 5, 2008 la 1:11 am |
o intrebare pentru domnul Cioaba: se poate vorbi despre”deformari enorme”in traiectoria unui ginditor de talia lui Wittgenstein? Si la ce se raporteaza aceste deformari? Pentru ca la el insusi nu se pot raporta.Si-atunci daca sunt raportate la “trendul gindirii”mai poti parasi fluviul coerentei istoriei gindirii in favoarea ideii de a face din psihologicul izolat un izolant?
ianuarie 15, 2008 la 8:34 pm |
va rog mult sa im spuneti si mie ceva in legatura cu limbajul si valoare in viziunea lui wittgenstein…am de facut o lucrare si nu am reusit sa citesc cartea. va rog mult ….nu conteaaz cine imi raspunde numai sa fie bine ce zice si sa faca ref la cartea “o conferinta pt etica ” si “depasirea metafizicii prin analiza logica a limbajului” a luirudolf carnap.. va multumesc anticipat..cat de repede posibil….va multumesc inca o data .
februarie 3, 2008 la 11:05 am |
Mie mi se pare util pentru a clarifica ce zice W. despre etica si valori sa comparam pozitia lui cu diferitele feluri de noncognitivisme din metaetica.
Pana la urma nu e chiar atat de greu de acceptat ca e o diferenta intre a vorbi despre fapte – adica a spune ceva adevarat sau fals – si a face judecati de valoare. Daca W. nu vrea sa zica decat ca exista aceasta diferenta… nu e mare lucru. Pe de alta parte, daca greutatea in ceea ce spune el cade pe identificarea sensului unei propozitii cu insusirea acesteia de a fi o imagine sau un model al unor stari de lucruri, atunci se pune intrebarea – de ce nu am accepta ca exista si o analiza unica a unei propozitii etice si propozitii elementare despre “obiecte” etice? La urma urmei, de vreme ce exista propozitii a caror analiza ultima nu o cunoastem (majoritatea propozitiilor) – caci nu putem face o lista a tuturor obiectelor, de unde stim ca nu exista si obiecte ale caror concatenari fac adevarate sau false propozitiile eticii?
Dl. Stefanov spune ca “Gândul principal al lui Wittgenstein a fost, probabil, următorul. Odată ce este scoasă în evidenţă relaţia de oglindire dintre limbaj şi realitate, aratând care este forma logică generală a propoziţiei, sunt scoase în evidenţă şi limitele limbajului.” Eu inteleg “limitele limbajului” asa: daca reusesc sa arat ca orice propozitie cu sens are trasaturile x, y… atunci pot sa spun despre orice nu are trasaturile x, y… ca nu este o propozitie cu sens. Si daca formularile eticii nu au aceste trasaturi… ele nu sunt propozitii cu sens. Problema este ca poti scapa oricand de gravitatea acestei concluzii spunand asa “W. foloseste “sens” intr-un mod particular, si anume, el exclude de la inceput ceea ce nu este o imagine sau un model al realitatii de la “a avea sens” “.
Ce vrea sa spuna W. mai mult decat ca, daca accepti sa folosesti “sens” in felul in care il foloseste el, despre etica si valori nu se poate spune nimic? Caci asta revine la a spune ca daca folosesti “sens” doar pentru “continut cognitiv”, propozitiile despre valori nu au sens… iar asta nu e chiar mare lucru.
martie 27, 2008 la 4:16 pm |
Am citit Frge “Fundamentele aritmeticii” ,”sens Si semnificatie” “Functie si concept”iar din Russell am citit “atomismul logic”, Despre denotare…va rog foarte mulrt a ma ajutati si sa-mi spune-ti in ce masura l-au influientat Frege si Russell pe Wittgenstein in privinta limnbajului si nu numai
martie 27, 2008 la 4:24 pm |
As vrea sa stiu cum a fost receptat Tractatusul lui Wittgenstein de catre membrii ercului de la Viena
martie 29, 2008 la 12:59 pm |
@Gabriela: am vorbit un pic despre influenta lui Frege asupra lui Wittgenstein in sectiunea 2.2. Un articol ceva mai specializat pe tema asta poti citi aici.
Limbajul in care se exprima Wittgenstein nu stiu daca “a fost influentat” de alti autori. Gandirea lui (in perioada in care a scris Tractatus) era influentata de Frege. Influenta lui Russell asupra gandirii lui Wittgenstein mi se pare mai putin importanta.
In ce priveste receptarea Tractatus-ului de catre membrii Cercului de la Viena, poti gasi destule materiale pe internet sau la biblioteci. Pe mine nu ma intereseaza sa ma ocup de acest subiect in cartea la care lucrez.
aprilie 12, 2008 la 11:32 am |
Vă rog să mă lămuriţi într-o problemă: limbajul privat apare în Wiitgenstein 2 sau în wittgesnstein 1? Vă mulţumesc