Trecând la propoziţiile complexe, să luăm următorul exemplu: “Aa este-la-stânga-lui Be şi Be este-la-stânga-lui Ce”. Este clar că propoziţia este adevărată, pentru lumea reprezentată în Fig. 1. Cum oglindeşte însă propoziţia situaţia respectivă? Prin intermediul propoziţiilor elementare din care este compusă.
Dacă în cazul compunerii propoziţiilor elementare în propoziţii complexe prin conjuncţii aceste chestiuni par destul de clare, ele nu mai par astfel atunci când ne gândim la propoziţii complexe formate prin alte modalităţi de compunere logică.
Ce anume din lumea reprezentată în Fig. 1 este oglindit de propoziţia “Dacă Be este-la-stânga-lui Aa, atunci Ce este-mai-sus-decât Aa”? Nimic în mod direct (T 4.4-4.432 în conjuncţie cu T 4.3 şi T 4.25). Pentru ca ea să fie adevărată ar trebui, însă, fie ca propoziţia elementară care apare ca antecedent al implicaţiei din cadrul ei să fie falsă, fie ca propoziţia elementară care apare în poziţia consecventului implicaţiei să fie adevărată.
Considerând lucrurile altfel, propoziţia exclude situaţia în care ceea ce este descris de propoziţia din antecedentul implicaţiei este adevărat, iar ceea ce este descris în consecvent este fals. Putem acum, uitându-ne la ceea ce se spune în propoziţiile elementare respective să ne reprezentăm o imagine care va avea (folosind convenţiile de mai înainte) următoarea structură logică:
Be Aa
Ce
Acum, propoziţia complexă ne spune că o situaţie care are această structură logică nu este de găsit în lume. În ce sens ceea ce ne spune propoziţia reprezintă o descriere? Putem spune fie că propoziţia descrie o situaţie ca fiind inexistentă1 (T 4.0641c în conjuncţie cu 4.1), fie că propoziţia reprezintă, într-un sens, o descriere generală a întregii lumi din care lipseşte situaţia respectivă (T 3.42a, T 4.023e, T 4.05 şi T 4.06 T 4.12, etc.)2
1 Nu trebuie înţeles că ~p semnifică în mod fals aceeaşi situaţie pe care p o semnifică în mod adevărat (T 4.061b)
2 Vezi şi Max Black, op. cit., pp. 219-241.
