- membrii unei familii nu au toti anumite trasaturi in comun; unul seamana cu altul in anumite privinte, al doilea cu un alt membru al familiei in alte privinte si asa mai departe;
- exista insa, in cazul unei familii, un mod destul de simplu de a determina cine face parte din familie si cine nu (faptul ca un termen functioneaza dupa modelul asemanarilor de familie nu inseamna ca acesta este vag): ne uitam la arborele genealogic.
- in mod similar, ne putem uita la istoria utilizarii unui cuvant; a cuvantului “joc”, de pilda; putem vedea cum a ajuns cuvantul sa fie folosit si atunci cand era vorba de jocul actorilor s.a.m.d.
- folosirile noi prezinta asemanari si deosebiri fata de cele mai vechi; un criteriu pentru a spune ca e vorba de acelasi cuvant exista, dar el nu este conceptual, asa cum doreau filosofii traditionali.
ianuarie 31, 2008 la 6:48 pm |
Un aspect important subliniat este ca din modelul asemanarii de familie nu decurge vaguitatea, cum ne-am astepta in mod natural (cel putin “noi” filosofii). Totusi, in literatura filsofica aceste doua trasaturi sunt presupuse ca fiind interconectate.
Lansez o intrebare: exista cuvinte care nu functioneaza dupa modelul asemanarii de familie?
februarie 24, 2008 la 10:27 am |
“Apa”, asa cum e utilizat de chimisti, nu functioneaza dupa modelul asemanarilor de familie.